Care sunt efectele negative resimțite dacă petrecem prea mult timp în fața unui ecran?

Indiferent că vorbim despre copii sau despre persoanele vârstnice, cei mai mulți dintre noi petrecem mai mult sau mai puțin timp pe numeroasele dispozitive digitale pe care le deținem. Consumăm atât de mult conținut digital, încât este ușor să trecem cu vederea peste efectele secundare negative cu care ne confruntăm. 

Este timpul să nu mai ignorăm riscurile de supradozare pe ecranele dispozitivelor noastre, mai ales acum, când cercetările evidențiază tot mai mult că timpul petrecut în exces poate afecta dezvoltarea creierului sau poate duce la afecțiuni medicale pe termen lung, cum ar fi diabetul. Iată o serie de consecințe cu care ne putem confrunta mai devreme sau mai târziu. 

Încordare fizică a ochilor și a corpului 

Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor nu numai că îți obosește ochii și îi lasă uscați, dar poate duce și la deteriorarea retinei. Miopia este deja o mare problemă în rândul persoanelor cu probleme oftalmologice, iar timpul petrecut în fața unui ecran pentru o perioadă mai lungă nu face decât să înrăutățească condițiile existente. În plus, vă puteți confrunta cu probleme de postură, rigiditate, durere gât și de umăr. 

Privarea de somn 

Timpul petrecut în fața unui ecran poate avea un impact direct asupra calității somnului, având în vedere că lumina albastră emisă de ecranele digitale interferează cu producția de melatonină. Acesta este motivul pentru care utilizarea dispozitivelor digitale chiar înainte de culcare vă face să adormiți mult mai greu. 

Risc crescut de obezitate 

Natura sedentară a utilizării dispozitivelor digitale vă privează de activitate fizică. Acest lucru contribuie la creșterea în greutate, mai ales dacă aveți tendința de lua gustări în timp ce vă uitați la televizor. În plus, numeroasele reclame de tip fast-food îi ispitesc pe mulți să mănânce nesănătos. Pur și simplu vizionarea a încă două ore la televizor în fiecare zi poate crește semnificativ riscul de a deveni obezi.

Susceptibilitate la afecțiuni cronice de sănătate 

Riscul crescut de obezitate te face, de asemenea, mai vulnerabil la boli cronice precum diabetul de tip 2, bolile de inima și cancerul. Cercetările științifice au arătat că petrecerea unor ore lungi stând pe scaun atunci când utilizați dispozitive digitale poate provoca o creștere a nivelului de insulină și glucoză din sânge și, de asemenea, poate duce la o acumulare de grăsime în sânge.

Pierderea capacității cognitive 

Prea mult timp petrecut în fața ecranelor modifică în timp structura creierului, provocând micșorarea materiei cenușii – responsabilă pentru procesele cognitive – precum și deformarea substanței albe care servește drept rețea pentru comunicarea semnalelor din creier. Vă puteți confrunta cu o memorie mai slabă, o procesare mai lentă a informațiilor și un control mai slab al impulsurilor – aceste efecte sunt deosebit de îngrijorătoare când vine vorba de copii, al căror creier este încă în curs de dezvoltare.

Abilități de socializare afectate 

Utilizarea dispozitivelor digitale este o activitate în mare măsură solitară – nu avem prea multe interacțiuni în viața reală atunci când suntem preocupați de ceea ce se întâmplă pe ecran. Acest lucru ar putea duce la creșterea tendințelor antisociale și a sentimentelor de retragere. Cu copiii în special, această oportunitate prețioasă de a dezvolta abilități sociale importante jucându-se cu prietenii lor se pierde atunci când petrec timp pe dispozitive digitale.

Judecata emoțională slăbită 

Prea mult timp petrecut în fața ecranelor vă afectează capacitatea de a înregistra și procesa emoțiile. Desensibilizarea la conținutul violent este un efect secundar deosebit de îngrijorător al judecății emoționale slăbite. Potrivit cercetărilor științifice, expunerea la conținut media violent poate crește, de asemenea, nivelurile de agresivitate, în special la copiii și adolescenții mai mici.

Învățare întârziată la copiii mici 

Când vine vorba de copii mici, alterarea structurii creierului poate afecta abilitățile lor de învățare. În special, copiii care se uită mai mult la televizor au mai multe dificultăți în a înțelege limbile – această întârziere în învățare poate fi cu până la 50% mai mare pentru fiecare 30 de minute petrecute uitându-se la televizor. Permiterea copiilor să urmărească programe educaționale poate să nu fie cea mai bună modalitate de a-i educa – copiii mici învață mai bine explorând fizic. Timpul petrecut în fața unui televizor le împiedică creierul de a fi activ și implicat.

Sursă: activehealth.sg

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

Termeni si conditii | Politica Cookie