Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României care tocmai a avut loc în perioada 24–27 februarie 2022 a fost unul dintre cele mai mari evenimente dedicate industriei turismului de la noi din ţară, care a reuşit să crească într-un mod semnificativ apetitul pentru călătorii şi să aducă mai aproape de vizitatori savoarea unor destinaţii ce merită văzute şi explorate măcar o dată în viaţă.
4 zile de interacţiune, noutăţi şi oferte de vacanţă avantajoase
Agenţii de turism, tour-operatori din numeroase ţări ale lumii sau autorităţi de turism locale, naţionale şi internaţionale, dar şi un număr mare de vizitatori pasionaţi de călătorii şi dornici să afle cele mai palpitante şi avantajoase oferte de vacanţă s-au strâns laolaltă timp de 4 zile, în pavilionul B2 al Centrului Expoziţional Romexpo, pentru a descoperi ce se mai caută şi se vinde în materie de turism, dar şi pentru a dezbate direcţia în care se îndreaptă această industrie, abordând problemele pe care le întâmpină în contextul pandemic actual.
În timp agenţiile de turism expozante şi-au întâmpinat curioşii cu braţele deschise în propriile standuri, prezentând cu entuziasm ofertele disponibile, nici tour-operatorii şi reprezentanţii zonelor istorice româneşti nu au fost mai prejos, aceştia alegând să se promoveze pe toată durata Târgului de Turism prin intermediul unor momente artistice multiculturale spectaculoase şi autentice.
Roju – de nelipsit de la Târgul de Turism
Printre numeroasele companii din industria turismului care s-au întrecut în oferte turistice tentante în cadrul acestui eveniment se numără, bineînţeles, şi Roju Travel. Această agenţie care a început ca o afacere de la zero, cu capital 100% românesc, se numără în prezent printre cei mai importanţi jucători din domeniu, care oferă o gamă diversificată de servicii în turism sau de tip Corporate, înglobând peste 75 de furnizori din România şi peste 1000 de furnizori externi.
Graţie profesionalismului, dialogului eficient şi catalogului vast de servicii şi oferte turistice variate, disponibile pentru toate buzunarele, agenţia de turism Roju a reuşit şi anul acesta prin intermediul ediţiei de primăvară a Târgului de Turism să atragă noi clienţi, dar şi să-şi consolideze relaţiile cu cei vechi, pentru colaborări mutual benefice. Mai mult, ţinând cont de faptul că la momentul actual călătoriile se dovedesc a fi o adevărată provocare, în special din cauza restricţiilor şi a măsurilor speciale care s-au impus odată cu declanşarea şi răspândirea pandemiei de Covid-19, dincolo de pachetele turistice speciale pe care le-a pregătit cu grijă pentru participanţi, Roju Travel s-a ocupat şi de consultanţă de specialitate, oferind turiştilor interesaţi cele mai bune soluţii pentru o vacanţă în siguranţă pe măsura cerinţelor şi aşteptărilor lor.
Antalya, Corfu, Creta, Zakynthos, Hurghada, Dubai, Maldive, Punta Canta, Cancun, Riviera Maya sau Tulum – acestea au fost cele mai râvnite destinaţii de vacanţă rezervate de turişti din portofoliul operatorului Roju. Nici Bulgaria şi staţiunile de pe litoralul românesc nu au făcut excepţie în această privinţă, aflându-se în topul preferinţelor unui număr mare de vizitatori. Nu în ultimul rând, croazierele au fost şi ele la mare căutare în cadrul acestei ediţii a Târgului de Turism al României, în special în rândul celor dornici de experienţe noi imprevizibile şi de aventură în locuri unice îndepărtate.