Refluxul laringo-faringian (RLF) este o afecțiune în care acidul produs în stomac se deplasează în esofag (tubul de deglutiție) și ajunge la gât, provocând durere, tuse cronică și disconfort. Oricine se poate confrunta cu această afecțiune, însă studiile arată că apare mai des pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Persoanele care au obiceiuri alimentare nesănătoase, care poartă îmbrăcăminte prea strâmtă sau care se confruntă cu supraponderabilitatea au șanse mai mari de a avea LPR.
Pentru ca mâncarea să ajungă în stomac, trebuie să parcurgă un traseu prin gât și esofac. Un mușchi cunoscut sub numele de sfincterul esofagian inferior controlează deschiderea dintre esofag și stomac. Mușchiul rămâne strâns închis, cu excepția cazului în care înghiți alimente. Când acest mușchi nu se închide, conținutul acid al stomacului poate călători înapoi în esofag. Această mișcare se numește reflux.
Care sunt simptomele refluxului laringo-faringian?
- Durere de gât
- Răgușeală ușoară
- Senzație de nod în gât
- Nevoia de a drege vocea
- Senzația de lipire de mucus în gât și/sau picurare postnazală
- Tuse cronică (de lungă durată)
- Dificultate la inghitire
- Laringe roșu, umflat sau iritat (cutie vocală).
Refluxul laringo-faringian este de obicei diagnosticat pe baza simptomelor pacientului care includ de cele mai multe ori de iritația sau inflamarea gâtului și a corzilor vocale. Majoritatea cazurilor de nu necesită îngrijire medicală și pot fi gestionate cu modificări ale stilului de viață precum:
- Abordarea unei dietă mai sănătoasă ce presupune un nivel scăzut de acid, sărac în grăsimi și în condimente picante
- Mâncatul puțin și des
- Pierderea în greutate
- Evitarea consumului de alcool, tutun și cofeină
- Evitarea meselor cu cel puțin 2 ore înainte de culcare
- Sprijinirea capului mai sus decât restul corpului în timpul somnului
În cazurile foarte severe de refluxul laringo-faringian, intervenția chirurgicală poate fi recomandată ca tratament. Asigurați-vă că luați toate medicamentele conform instrucțiunilor. Prognosticul pentru pacienții cu RLF este bun deoarece majoritatea cauzelor pot fi controlate cu un stil de viață sănătos. Adresați-vă medicului dumneavoastră pentru alte sugestii și sfaturi despre tratarea și prevenirea refluxului laringo-faringian.
Sursă: my.clevelandclinic.org