Fructele goji: beneficii pentru sănătate

Comunitatea științifică a investigat beneficiile oferite de fructele goji, avand în vedere că popularitatea acestora a crescut în ultimii ani. Specialiștii spun că introducerea fructelor goji în alimentația zilnică poate avea efecte anti-îmbătrânire, ajută la reglarea glucozei și la îmbunătățirea sistemului imunitar. 

Boabele de Goji sunt originare din Asia, oamenii folosindu-le de mai bine de 2.000 de ani ca plantă medicinală și supliment alimentar. În prezent, acestea sunt disponibile pe scară largă în orice magazin naturist. 

Ce spun cercetătorii despre fructele de goji 

Un studiu publicat în jurnalul Academiei Americane de Optometrie a constatat că persoanele în vârstă care au băut suc de fructe de goji timp de 90 de zile au beneficiat de o creștere semnificativă a nivelurilor de zeaxantina și alți antioxidanți. Un al doilea studiu raportat în revista Drug Design arată că boabele de goji protejează retina de celulele ganglionare responsabile de glaucom, o afecțiune care poate duce la pierderea vederii.

Antioxidanții sunt cunoscuți pentru calitățile lor de stimulare a imunității și pentru capacitatea lor de a lupta împotriva radicalilor liberi dăunători și a inflamației. Fructele de Goji conțin cantități mari de vitamine A și C, în mod similar cu alte fructe de pădure, inclusiv afinele și zmeura. Vitaminele A și C sunt vitale pentru construirea imunității și prevenirea bolilor, de la răceala obișnuită până la cancer. 

Boabele de Goji conțin beta-caroten, o fitochimică esențială a plantelor, cunoscută pentru capacitatea sa de a promova pielea sănătoasă. Beta-carotenul este un ingredient folosit în creme pentru a îmbunătăți sănătatea pielii, pentru a reduce iritația și semnele de îmbătrânire. În urma unui studiu efectuat pe șoareci, s-a descoperit că sucul de goji le-a oferit suficienți antioxidanți pentru a se proteja împotriva daunelor luminii UV și a tulburărilor de la nivelul pielii. 

De asemenea, boabele de Goji pot fi utile și la reglarea zahărului în sânge. Un studiu din 2015 a arătat că aceste fructe echilibrează nivelurile de insulină și glucoză. Același studiu a legat fructele de goji de niveluri crescute de HDL (colesterol bun) la persoanele cu diabet zaharat de tip 2. 

Sursă: medicalnewstoday.com

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

Termeni si conditii | Politica Cookie