Bufeul este o senzație de căldură intensă și apar de obicei la femeile aflate la menopauză din cauza fluctuației bruște a hormonilor pe măsură ce îmbătrânesc. Pe de altă parte, bărbații nu experimentează o scădere naturală puternică a testosteronului, ci se confruntă cu o scădere de mai puțin de 2% în fiecare an după vârsta de 30. Potrivit medicilor, este declin sănătos și constant.
Bufeurile la bărbați pot să apară ca urmare a unui tratament pentru cancerul de prostată (terapie privativă de androgen). Acest tratament funcționează prin restricționarea producției de testosteron, astfel încât să nu poată stimula creșterea celulelor canceroase. Se estimează că până la 80% dintre bărbații care suferă această formă de terapie au bufeuri. Totodată, în cazul bărbaților, bufeurile coincid adesea cu alte simptome, cum ar fi disfuncția erectilă, pierderea libidoului și schimbările de dispoziție, simptome rezultate de pe urma stresului, depresiei sau anxietății.
Potrivit unui articol specializat publicat de Healthline, în timp ce factorii declanșatori ai scăderii hormonilor diferă la bărbați și femei, simptomele bufeurilor sunt identice la ambele sexe. Senzația de căldură și înroșire se simte cel mai intens în zona capului și a trunchiului, iar transpirații abundente și înroșirea pielii pot însoți aceste simptome. Acestea pot trece rapid, în medie aproximativ patru minute, și se pot termina într-o transpirație rece. Unii bărbați și femei vor experimenta aceste simptome mai rar, în timp ce alții le pot experimenta de până la 10 ori pe zi.